Manifestări internaţionale

Conferinţa Platts – "Strategii europene de eficienţă energetică"

Conferinţa Platts – "Strategii europene de eficienţă energetică"

O dată cu revoluţia energiilor regenerative, companiile şi guvernele din lumea întreagă alocă resurse uriaşe şi cercetează eficienţa energetică. Alături de dezvoltarea surselor alternative, se fac eforturi şi pentru utilizarea optimă a combustibililor convenţionali – prin analizarea nu doar a generatorilor şi consumatorilor de energie, ci şi a altor sectoare - producere, transport, construcţii energetice şi multe alte domenii.
Acestea sunt preocupări majore şi ale statelor industrializate, şi ale celor cu economii emergente, iar pe agenda Uniunii Europene strategiile de eficienţă energetică sunt prioritare. Printre cele mai ambiţioase obiective din domeniul energiei şi mediului, UE îşi propune până în 2020 să economisească 20% din consumul de energie prin eficientizare energetică. Pentru atingerea acestui scop sunt mobilizaţi factorii de decizie, opinia publică şi companiile din domeniu, pentru stabilirea unui set minimal de standarde de eficienţă energetică, cu reguli pe termen lung despre produse, servicii şi infrastructură. Astfel, este esenţial să fie cunoscute aceste strategii şi iniţiative, ca şi oportunităţile pe care ele le prezintă.
Conferinţa inaugurală Platts despre strategii europene de eficienţă energetică reprezintă un eveniment oportun şi comprehensiv pentru sectorul amintit, cuprinzând informaţii despre legislaţie, fonduri, producere de energie, proiectare, construcţie şi transport, ca şi despre tehnologii inovative şi sisteme de conducere operaţională. La acestea se alătură studii de caz care ilustrează implementarea noilor tehnologii în proiectele de eficienţă energetică din Europa, plus acţiuni şi iniţiative semnificative din alte regiuni ale lumii.
Conferinţa prilejuieşte şi întâlniri între oameni de afaceri, specialişti - oportunităţile profesionale fiind un argument pentru importanţa evenimentului la nivelul pieţei europene de energie, la nivelul construcţiilor, transportului şi producţiei în general.